STRATEGIC DEFENSE

Strategic Defense

STRATEGIC DEFENSE

STRATEGIC DEFENSE

Furnizăm soluții integrate, fin acordate cu platformele de armament și sistemele tactice de angajare. Ne puteți suna sau scrie accesând formularul de contact.

Strategic Defense

Obiective precise și specializate, implementare.

Operațiuni

Eficientă acoperire a întregului spectru operațional.

Contact

Primul pas al colaborării, prin formularul de contact.

STRATEGIC DEFENSE

Hub logistic național și internațional

Am creat și configurat Strategic Defense drept hub operativ, atât la nivel național cât și extern, pentru soluții și aplicații anume adaptate sferelor interesate de domeniul armelor de foc.

Import, export, transport specializat
Activități specializate atât pentru instituții cât și pentru zona civilă

Printre activitățile noastre de specialitate se regăsesc atât importul, exportul și distribuția, cât și cercetarea, producția, crearea de baze de testare și experimentare, dar și transporturi, dedicate, securizate, pentru produsele cu regim special, toate acestea fiind destinate atât zonelor civile cât și celor instituționale M/LE.

Spectru operațional complet, specializat
Priorități de dezvoltare în producție, modernizare, experimentare

Strategic Defense este autorizată să efectueze întregul spectru de operațiuni cu arme și muniții, inclusiv producție, modificare și experimentare, în urma dezvoltării primei baze de operațiuni, în orașul Târgoviște, județul Dâmbovița, la o distanță de mai puțin de 80 km de capitala țării, București.

Orientare spre viitor, la standarde exigente
Nivel înalt al investițiilor, facilități high-end, dedicate domeniului

Investițiile efectuate se situează la un nivel fără precedent în România ultimelor decenii, pentru acest domeniu. Din anul 2023, operăm facilități high-end care permit realizarea de producție custom, asamblare, testare, depozitare precum și construirea rețelei de distribuție națională de arme, muniții, accesorii și echipamente conexe.

Alături de cei mai buni

Cu fiecare colaborare, construim relații solide și durabile. Valorizăm diversitatea și expertiza lor, contribuind la diversificarea ofertei noastre. Prin parteneriatele noastre, ne propunem să oferim experiențe inovatoare și soluții de calitate superioară, întâmpinând provocările împreună.

Stocăm și furnizăm produse specifice de la mărci prestigioase: Nova Modul, H&K, B&T, Haenel, CZ, Beretta, Glock și nu numai. Showroom-ul nostru este configurat și pentru prezentări de produse, dedicate sferelor din zona instituțională M/LE.
Stocăm și furnizăm produse specifice de la mărci prestigioase: Nova Modul, H&K, B&T, Haenel, CZ, Beretta, Glock și nu numai. Showroom-ul nostru este configurat și pentru prezentări de produse, dedicate sferelor din zona instituțională M/LE.

STRATEGIC DEFENSE

Experiență bine utilizată

Obiectivele Strategic Defense sunt cât se poate de precise și de specializate. Pentru atingerea lor, structura acționariatului și a staff-ului conține personal în mod predilect cooptat, cu înaltă calificare în domeniul armelor de foc, atât civile cât și militare, precum sportivi de tir categoria I, instructori în poligonul de tragere, antrenori de tir sportiv și militari cu vastă experiență operațională a războiului, precum și cu mare experiență de comandă, dobândite activ, în diverse teatre de operații NATO.

Misiune
Complexitatea evoluțiilor regionale actuale impune regândirea strategiilor de apărare.
Operațiuni
Pentru eficientă acoperire a domeniului, răspundem într-o formulă completă, profesională.
Contact
Pentru informații suplimentare sau oportunități de colaborare, vă invităm să intrați în contact cu noi.